Unde? Cum?

        Dimineata lucida impregnata cu umbre de raze aruncate de o fiara ce tace la infinit. Tace? Nimic de zis. Nici pasii nu vorbesc decat celui ce-i asteapta. Infinitul nu are limbaj; timpul doar surade - uitandu-se peste umar; adevarul nu spune nimic nimanui - el vrea doar confirmarea propriului sau eu si elogierea propriei sale vanitati; a patra dimensiune zace sub greutatea timpului - soptind legi doar pentru sine; ...iar spatiul e dominat de entitati ce se compara una cu cealalta si se prind mereu intr-un joc numit "a masura". In tacere. Monumentalul abstract auditiv tinde sa devina lege universala. Vidul? Hmmm... vidul nu-si are locul aici. Aici e mancat de seninul lacom, digerat pana la ultima fibra a sa si stearsa mai apoi orice urma. Nu a existat. Cutia cu creioane colorate are un numar par de itemi, dovada ca se mai poate adauga o culoare universului. Acolo unde a fost vid, acum materie incolora, se traseaza o linie, apoi inca una , apoi un cerc, apoi... Nu va mai exista incolor. Nimic nu va mai fi transparent. Dar poate... Intrebare: daca, totusi, nimic-ul va ramane transparent molipsind orice in jurul sau, apoi orice-ul devenind si el molipsitor va imbolnavi totul? Ras cu caracter utopic din partea curcubeului. Parerea lui.

        Din toate formele aruncate pe jos aleg patratul. Il ridic. O viitoare lume: opaca, bidimensionala - dar perceputa in intreaga ei esenta, cu limbaj si dimensiuni proprii, in care nu exista timp - ci doar momente, fara cuvinte - dar cu un infinit de mesaje, alb-negru sau viu colorat, clar sau prins intr-un efect de blur...

"Marii nefericiti sunt cei ce nu au descoperit micile bucurii."

De ce?

• pentru ca ar fi pacat sa nu poti surprinde echilibrul instabil, delicat si fragil al unui fluture care incearca pentru cateva clipe sa exploreze tainele unei minunate flori;

• pentru ca doresti sa imparti cu ceilalti frumosul pe care il descoperi in drumurile tale;

• pentru ca fotografia reprezinta comunicare: poti transmite un mesaj, un sentiment sau o stare;

• pentru ca o imagine poate atinge corzile sensibile a sute de oameni;

• fiindca asa simti la un moment dat sa sa iei cu tine imaginea unui copac aflat in bataia vantului, un zambet de copil sau un apus de soare cum nu ai mai vazut;

• din dorinta de a conserva clipa;

Raspunsurile de mai sus reprezinta o mica parte din motivatia unui om obisnuit care face acest lucru fara sa fie constrans de obligatiile impuse de contracte, angajamente sau de o anumita pozitie pe scara valorilor in domeniul artei fotografice. E incercarea de a evada din cotidian, de a petrece timpul fara sa te gandesti la proiectele la care lucrezi, e fuga de acei oameni cenusii care au ca obiect principal de activitate anihilarea timpului alocat pentru suflet.

Motto: "Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus daca vrei sa vezi foarte departe" - Constantin Brancusi